Prima pagină  »  Noutați
Noutați
29.07.2019
Astăzi, consemnăm 25 ani de independentă statuară. Constituția reprezintă acele principii ale vieții economice, politice, sociale și juridice care sunt consfințite în corelație cu valorile pe care statul le promovează și le apără.
26.07.2019
Vă reamintim că la data de 4 octombrie curent, va avea loc Congresul ordinar al avocaţilor din Republica Moldova. De competenţa exclusivă a Congresului ţine aprobarea bugetului anual al Uniunii Avocaţilor. Congresul a aprobat cota parte a contribuţiilor avocaţilor la formarea bugetului Uniunii Avocaţilor.
26.07.2019
Lacunele actualului proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, implică necesitatea retragerii lui din legislativ şi crearea unui nou proiect de lege pe baza noilor reglementări naţionale şi internaţionale. Despre aceasta s-a discutat în cadrul grupului de lucru, format la iniţiativa Consiliului Uniunii Avocaţilor din Moldova.
24.07.2019
Calificarea obiectivă a participanților în cadrul accidentelor rutiere cu participarea cetățenilor moldoveni, încasarea prejudiciului moral şi material, precum şi specializarea profesională a avocaților, sunt printre subiectele discutate în cadrul sesiunii de comunicare şi schimb de experienţă între avocaţii din cadrul Uniunii Avocaţilor în Moldova, cu decanul Baroului Maramureş, România, Andreicuţ Florin şi avocatul italian Erdis Doraci.
24.07.2019
Funcţionarea instituţiilor democratice şi schimbările la nivel de Guvern şi Parlament de după alegerile din februarie 2019, au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre Preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova,
17.07.2019
La 8 aprilie 2019, în municipiul Baia Mare a fost încheiat Acordul de înfrățire a Uniunii Avocaților din Republica Moldova și Baroul Maramureș.
12.07.2019
Cu regret constat faptul că, imaginea publică a instituţiilor de drept din Republica Moldova este în declin, având la bază lipsa unora de imparţialitate, obiectivitate, profesionalism şi mai presus de toate, de colegialitate şi respect reciproc.
10.07.2019
În virtutea unei dezvoltări profesionale speciale şi colaborare privilegiată, au fost semnate Acorduri de Înfrăţire între Uniunea Avocaţilor din Moldova şi Barourile Maramureş, Satul Mare și Sălaj din România.
09.07.2019
În temeiul Legii Nr.308 din 22 decembrie 2017 și Planul de acțiuni privind reducerea riscurilor în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului pentru anul 2019, aprobat prin Hotărârea Consiliului nr. UA/C/19/38 din 29 martie 2019.
09.07.2019
În scopul cooperării şi a schimbului de informaţii pentru fortificarea eforturilor statului de drept în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, Uniunea Avocaţilor din Moldova şi Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor au semnat Acord de Cooperare.
05.07.2019
Ziua de 6 iulie este marcată ca zi de doliu naţional în Repubica Moldova, ca gest de comemorare a celui de-al doilea val de deportări. Cu regret, istoria datează trei evenimente tragice ale deportărilor: 12-13 iunie 1941, 5-6 iulie 1949 şi 31 martie - 1 aprilie 1951.
03.07.2019

03.07.2019
Legislația în vigoare care reglementează normele de remunerare a asistenței juridice prin contrat şi în cadrul asistenței juridice garantate de stat rămâne a fi un subiect de importanță majoră. Necesitatea unei legislații obiective la acest capitol, reprezintă un subiect sensibil, ținând cont de practica neuniformă la acest capitol.
03.07.2019
Uniunea Avocaților din Moldova și Camera Federală a Avocaţilor din Federaţia Rusă îşi fortifică relaţiile bilaterale prin semnarea a două documente de colaborare, care au menirea de a întări relațiile profesionale.
02.07.2019
Întru îmbunătățirea calității activității avocatului, precum și a actului de justiție, Consiliul Uniunii Avocaților a aprobat mecanismul de creare a unui grup de lucru privind elaborarea unui nou proiect de Lege cu privire la avocatură.
02.07.2019
AVÂND LA BAZĂ Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului Miniștrilor către Statele membre privind rolul Procuraturii în sistemul de justiție penală, Care PROCLAMĂ importanța sistemului de justiție penală care joacă un rol important în apărarea statului de drept, respectând principiile definite în Convenția pentru Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului,
23.07.2018
Anunțăm avocații și avocații stagiari că Centrul de Instruire a Avocaților a desfășurat la 18, 19 și 20 iulie în cadrul Uniunii Avocaților primele cursuri de instruire fără parteneriat și finanțare din exterior.
20.07.2018
Reamintesc că la 17 octombrie 2017 aproximativ la orele 08.05 min dl avocat Vitalie ȚAULEAN, în vederea asigurării asistenței juridice, s-a prezentat la Procuratura Generală împreună cu Boris GUȚU și Aurelia GUȚU, care au fost citați de către procurorul secției minori și drepturile omului, Marian TOMIC, privitor la cazul investigat în cadrul procesului penal nr. 197
20.07.2018
Ministerul Justiției al Republicii Moldova a elaborat proiectul Legii cu privire la modificarea și completarea Codului de procedură penală a Republicii Moldova.
13.07.2018
În perioada 21-22 iunie 2018 a avut loc Conferința anuală a Programului European pentru Formarea Juriștilor în Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP), care a adunat reprezentanți ai Institutelor de Justiție și Barourilor de Avocați din 47 de state.
11.07.2018
Asociația pentru Justiție Penală Participativă (AJPP) în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și UNICEF Moldova, implementează proiectul "Dezvoltarea și implementarea programului probațional primar obligatoriu în trei raioane ale Republicii Moldova".
06.07.2018
În contextul solicitărilor unor instanțe de judecată de a confirma sau a infirma calitatea de avocat stagiar a dlui Sardari Marin, Uniunea Avocaților din Republica Moldova comunică următoarele:
06.07.2018
Astăzi 6 iulie 2018 este zi de doliu pentru comemorarea băștinașilor noștri, părinților, fraților și surorilor noastre, moșilor și strămoșilor noștri - victime a celui de-al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949).
05.07.2018
Uniunea Avocaților din Republica Moldova în colaborare cu Barourile de avocați își propune concretizarea și definitivarea listelor avocaților cu drept de exercitare, avocaților care și-au suspendat activitatea de avocat și a avocaților care și-au încetat activitatea de avocat.
04.07.2018
Invităm avocații la Cursul de instruire de două zile cu tematica: ”Tehnici de pregătire și prezentare a unei cauze în fața instanței de judecată”, care se va desfășura în zilele de 19 și 20 iulie 2018.
04.07.2018
Curtea Constituțională examinează sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) și art. 43 alin. (3) lit. d) și alin (4) din Legea nr.1260-XV din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură
03.07.2018
MIEPO anunţă tender pentru achiziționarea serviciilor de consultanță în elaborarea mecanismului de suport pentru soluționarea disputelor investitorilor străini.
21.07.2017

18.07.2017

11.07.2017

10.07.2017

10.07.2017

05.07.2017

04.07.2017

19.07.2016

18.07.2016

15.07.2016

11.07.2016

08.07.2016

06.07.2016

05.07.2016

31.07.2015
Uniunea Avocaților din RM pe data de 06 iulie 2015 a interpelat CNAM și a solicitat ca sumele transferate de avocați în excedență să fie trecute în contul perioadei de gestiune următoare, anul 2016. Pe data de 31 iulie 2015 a parvenit răspunsul CNAM prin care am primit refuz asupra solicitării. Anexă: 1. Interpelare către CNAM din 06.07.2015; 2. Răspuns la interpelare din 31.07.2015.
21.07.2015
În atenţia persoanelor admise la stagiul profesional în avocatură prin Hotărârea Comisiei de licențiere nr. 15 din 20.07.2015
20.07.2015
Şedinţa Consiliului Uniunii Avocaţilor, vineri, 17.07.2015
20.07.2015
Rezumat al activității conducerii UA
20.07.2015
Examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură din 20 iulie 2015.
15.07.2015
Răspunsul Procuraturii Anticorupție privind imixtiunea colaboratorilor CNA în profesia de avocat