Prima pagină  »  Noutați
19 octombrie - Ziua Juristului
19.10.2017

    Dragi colegi,


                 Juriştii au avut şi vor avea permanent un rol crucial în dezvoltarea statului de drept, în care demnitatea omului, drepturile şi libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme.

Cu onoare, plăcere și deosebită considerație, Vă adresez sincere felicitări cu Ziua Juristului din Republica Moldova!

Pentru efortul continuu și susținut, plin de profesionalism, abnegație și devotament, pentru garantarea unui climat propice convietuirii în societate, MĂ ÎNCHIN! 

Aniversarea Zilei Juristului  imi oferă plăcutul prilej de a-mi exprima, încă o dată, recunoștința, înalta apreciere, sincera prețuire și numai gânduri bune.

Asociez acestor gînduri convingerea, că într-o perioadă, în care societatea are nevoie de modele de urmat și de exemple pozitive, puterea exemplului personal este cea mai grăitoare și cântărește mai mult decât orice comparație!

 În numele meu, Vă mulțumesc pentru responsabilitatea cu care tratați rigorile acestei meserii nobile!


Cu respect și urări de prosperitate,

Președintele Uniunii Avocaților 

Emanoil Ploșnița