Prima pagină  »  Noutați
Mesaj de felicitare pentru domnul Dumitru BEVZA
26.10.2018

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 908 din 19 octombrie 2018, Domniei sale avocatului Dumitru BEVZA (Biroul Asociat de Avocați ,,COMRAT”), pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul jurisprudenței, merite în promovarea principiilor fundamentale ale statului de drept și contribuției la apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime și constituționale ale cetățenilor i-a fost conferit Ordinul ,,Gloria Muncii”.

La 20 octombrie 2018, prin Hotărârea Comitetului Executiv (Bacannâc Comiteti) și a Bașcanului Găgăuziei, dlui Dumitru BEVZA i-a fost conferit titlul ,,Jurist Emerit”.

Dragă prietene și stimate coleg de breaslă,

O vorbă din bătrâni ne învață că a te bucura de succesele prietenului e cu mult mai greu decât a-i întinde o mână de ajutor la nevoie. Noi, având onoarea de a ne considera printre prietenii Dumneavoastră, sincer şi profund ne bucurăm pentru meritele dumneavoastră, exprimate prin oferirea binemeritată a ordinului “Gloria Muncii”.

Suntem convinși că această distincție de stat e doar un bob din ambarul pe care dumneavoastră l-ați umplut cu grijă şi talent de-a lungul anilor. Ne-ați demonstrat cu prisosință că ogorul Justiției e  cu siguranță cel mai de răspundere  domeniu, unde contează totul: dragostea de oameni, îndemânarea profesională, dăruirea de sine și munca asidue zi de zi. Ați fost şi rămâneți pentru  noi un exemplu pe care noi ne vom strădui, fără îndoială să-l urmăm, deși ne va fi foarte greu. Or, sunteți personalitatea faptelor pe care nu oricine le  poate repeta.

Vă mulțumim pentru această dăruire, maestre și vrem ca să știți că ne considerăm norocoși că avem onoarea de a vă cunoaște și de a învăța de la Dumneavoastră de a fi OM și Personalitate.

Să ne trăiți, să fiți sănătos și la mai mult și la mai mare!

Cu toată considerațiunea,

                                                                                 

 Emanoil PLOȘNIȚA

Președintele Uniunii Avocaților