Adunarea Generală ordinară a Baroului Cahul
13.05.2019, ora:09.00
or. Cahul, str. Seliviorstov, nr.9-j, Restaurantul Balcan
Adunarea Generală ordinară a Baroului de avocaţi din Circumscripţia Curţii de Apel Comrat
17.05.2019, ora:13.00
or. Comrat, str. Lenin 233, restaurantul ,,Atlantida”

Prima pagină  »  Noutați
Discuțiile între avocați și judecători din Chișinău desfășurate la 13 martie curent. Sumar și concluzii.
19.03.2019

În ziua de 13 martie a avut loc a treia întâlnire de dialog inteprofesional între avocați și judecători specializați în examinarea cauzelor civile din cadrul Judecătoriei Chișinău. Avocații și judecătorii și-au propus încă la întâlnirile precedente să revină asupra neregularităților care îi preocupă pe unii și pe alții în cadrul examinării proceselor judiciare. 

Discuțiile au debutat cu referirea la situațiile noi de aplicare a Codului civil modernizat și la concluzia necesității instriuirilor continue pentru înțelegerea noilor instituții și aplicabilității acestora în practică.   

Dificultățile sistematice la examinarea cauzelor civile, printre care, abuzurile de drepturi procedurale admise de participanții la proces au constituit cea mai mare parte a întâlnirii. Judecătorii au îndemnat să fie descurajate practicile care duc la tergiversarea proceselor ori inducerea în eroare de către participanții la proces. La fel, judecătorii și-au exprimat doleanța ca avocații să stimuleze procesele de mediere judiciară.

Avocații, la rândul lor, au vorbit despre îngrijorarea lor în legătură cu timpul insuficient alocat fazei de pregătire a cauzelor pentru dezbaterile judiciare și au reieșit din dificultățile întâmpinate de avocați la acumularea probelor. Avocații au îndemnat la mai multă transigență din partea instanțelor în perioada de acumulare a probelor în faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare.

O altă problemă la care s-a insistat a fost cea privind compensarea cheltuielilor de asistență juridică de către instanțele de judecată. Avocații au semnalat problema reducerii onorariilor la încasarea acestora de către instanțele de judecată și au subliniat că efectul micșorării sumelor cuvenite pentru compensarea cheltuielilor suportate se răsfrânge asupra justițiabililor. Judecătorii au argumentat că la baza problemei reducerii onorariilor stă lipsa motivări documentare ale acestora, or, cel mult 20 la sută din avocați își argumentează onorariile cu rapoarte scrise. Înterlocutorii au fost de acord că avocaților le revine inițiativa de revizuire a recomandărilor existente privind onorariile sau de elaborare a altora, noi, precum și de unificare a practicii de raportare a onorariilor.  

Întălnirea s-a încheiat cu schimbul de opinii și propuneri asupra conținutului și modului de organizare a următoarelor discuții între judecători și avocați, precizând de comun acord necesitatea continuării dialogului și beneficiului comunicării interprofesionale pentru îmbunătățirea practicilor de examinare a cauzelor judiciare.


Andrei BIVOL, avocat, partener BAA ”Hanganu, Tănase & Partnes”  

Viorica GRECU, avocată, director 

Centrul de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților din Republica Moldova