Prima pagină  »  Noutați
Necrolog – Vlad Pohilă (6 aprilie 1953 – 15 mai 2020)
19.05.2020

 Limba română întodeauna a fost asimilată cu o pasăre măiastră.

Măiestria graiului român se datorează istoriei sale care a fost știrbită și  îngenunchiată, dar care, ca o pasăre phoenix, de-a lungul anilor, a reînviat prin eforturile marilor lingviști.

Vlad Pohilă este unul din maieștrii care a promovat și susținut iscusința limbii române. Fiind cunoscut ca un mare lingvist de talie internațională, Vlad Pohilă a plătit cu onoare pe alocuri pentru a susține veritabila limbă și cultură română.

Numele Vlad Pohilă este asociat cu istoria celor mai selecte periodice. Revista ”Glasul Națiunii” a cunoscut viață alături de lucrările maestrului Pohilă, în lupta pentru independența limbii române.

Fiind un iscusit cunoscător a istoriei universale în general și est-europene în special, Vlad Pohilă a dat naștere multor gânduri promotorii, având un talent și  viziune deosebită. Existența limbii și culturii române își are fundamentul pe nume Vlad Pohilă, fiind o onoare pentru întreg neamul românesc să-l cunoască și a-l avea alături.

Modestia deosebită de care a dat dovadă marele lingvist de-a lungul vieții sale, îmbinată cu o vastă arie de cunoștințe despre istorie și limbă, a îmbogățit cultura basarabeană, având o influență importantă în destinul culturii neamului românesc.

Cu regret, plecarea în cele veșnice a lui Vlad Pohilă ne face mai săraci. Pierderea nobilimii în cultură, înseamnă pierderea istoriei limbii și culturii române.

Uniunea Avocaților din Republica Moldova exprimă sincere condoleanțe familiei și celor apropiați pentru imensa pierdere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

Emanoil Ploșnița

Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova