Prima pagină  »  Instruirea avocaților  »  Instruirea inițială și continuă
Instruirea inițială și continuă
Programul de instruire on-line HELP pentru avocații din Republica Moldova

La data de 20 decembrie 2016, în perioada orelor 17.30 – 19.30,Consiliul Europei în cooperare cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova organizează un eveniment cu genericul „Programul de instruire on-line HELP pentru avocați din Republica Moldova”.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate și discutate următoarele subiecte:

- Platforma de instruire on-line HELP a Consiliului Europei

- Resursele de instruire disponibile pe platforma HELP

- Modele de exerciții și informații practice în domeniul CEDO oferite de HELP

- Alte subiecte privind utilizarea platformei și dezvoltarea HELP pentru avocați

La eveniment sunt invitați toți avocații și avocații stagiari doritori. Apel special este făcut către avocații care sunt implicați în domeniul instruirii și/sau participă în calitate de trainer la evenimente pentru avocați.

Doritorii se pot înscrie la eveniment prin expedierea persoanei de contact a unui mesaj până pe data de 10 decembrie 2016, ora 18.00.

Numărul de locuri disponibile este limitat la 30 de persoane.

Locația de desfășurare a evenimentului va fi anunțată mai târziu persoanelor înregistrate.

Persoana de contact:

Vladimir Palamarciuc, avocat

Info Point pentru Programul HELP în Republica Moldova

Tel: (373) 6904 9566

Email: Vladimir.Palamarciuc@TurcanLaw.md

Pe scurt despre Programul HELP:

Programul European pentru Formarea Juriștilor în Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP) asistă statele membre ale Consiliului Europei (CoE) în implementarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) la nivel național, în conformitate cu Recomandarea Comitetului de Miniștri (2004) 4, cu Declarația de la Interlaken din 2010, cu Declarația de la Brighton din 2012, precum și cu Declarația de la Bruxelles din 2014.

Mai multe detalii despre Programul HELP sunt disponibile pe site-ul oficial al Programului accesând link-ul ce urmează http://www.coe.int/en/web/help/home sau apelând persoana de contact.