Întâlnire de lucru privind consolidarea medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor
La data de 27 mai 2025, la sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, a avut loc o întâlnire dedicată promovării medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor. Evenimentul s-a desfășurat cu participarea domnului Leonardo D’URSO, expert internațional în mediere, alături de doamna Felicia CHIFA, mediator, doamna Victoria CENUȘA, mediator și domnul Dumitru LEFTER, mediator. Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost reprezentată de domnul Dorin POPESCU, Președintele Uniunii Avocaților, și doamna Tatiana BUSUIUC, Secretarul General al Uniunii Avocaților.
În cadrul întâlnirii, domnul Leonardo D’URSO a împărtășit experiența sa privind integrarea medierii în sistemele judiciare din Italia și Dubai, evidențiind în special modelul italian ca exemplu de bună practică. Au fost subliniate atât beneficiile implementării medierii, cât și provocările care pot apărea în procesul de adaptare la nivel național.
Participanții au avut un schimb valoros de opinii privind rolul esențial al avocatului în cadrul procedurii de mediere — atât din perspectiva garantării respectării cadrului legal, cât și din cea a eficienței și calității actului de mediere în sine.
Totodată, discuțiile au evidențiat importanța formării avocaților în domeniul medierii, atât în vederea dobândirii calității de mediator, cât și pentru a asigurării asistenței juridice corespunzătoare clienților implicați în procedurile de mediere. S-a remarcat interesul comun pentru dezvoltarea unor programe de instruire și perfecționare profesională în acest sens.
În cadrul dialogului purtat cu conducerea Uniunii Avocaților, s-a abordat perspectiva inițierii unui program de formare continuă pentru avocați în domeniul medierii, cu implicarea partenerilor internaționali de dezvoltare.
În semn de apreciere, domnul Leonardo D’URSO a oferit Uniunii Avocaților un exemplar al cărții „SOLVE – Mastering Conflict Resolution with the SOLVE Mediation Matrix”(„SOLVE – Stăpânirea rezolvării conflictelor prin matricea de mediere SOLVE”), autori: Leonardo D’URSO, Constantin-Adi GAVRILĂ și Julia RADANOVA. Lucrarea reprezintă un ghid practic și strategic, fiind un instrument valoros pentru profesioniștii implicați în domeniul medierii.
În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, exprimăm sincere mulțumiri pentru această vizită și schimb de bune practici.




