Avocații din Sud-Estul Europei își unesc forțele: UARM, participantă la Conferința Internațională de la București pentru apărarea valorilor profesiei
Uniunea Avocaților din Republica Moldova anunță participarea delegației sale la masa rotundă dedicată consolidării cooperării barourilor din Europa de Sud‑Est pentru protejarea valorilor fundamentale ale profesiei de avocat, identificării mijloacelor de acțiune, strategiilor comune și posibile parteneriate, desfășurată la București, în perioada 6‑8 iunie 2025, sub egida Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.).
Delegația Uniunii Avocaților a fost condusă de domnul avocat, dr. Dorin POPESCU, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, parte a delegației find domnul avocat Alexandru ȚURCAN, Decanul Baroului Chișinău și domnul avocat Vadim VIERU, Baroului Chișinău, membru în Comisia de Licențiere a Uniunii Avocaților.
Lucrările conferinței au debutat sâmbătă, 7 iunie, în prezența domnului Traian BRICIU, Președinte al U.N.B.R., și a domnului Călin‑Andrei ZAMFIRESCU, Președinte de onoare și șef al delegației naționale la CCBE. Mesajul de deschidere al Președintelui Consiliului Barourilor și Societăților de Drept din Europa (CCBE), domnul Thierry WICKERS, a subliniat rolul important al barourilor din regiune în apărarea independenței profesiei și a dreptului la apărare în actualul context geopolitic.
În prima sesiune, consacrată protejării valorilor fundamentale ale profesiei în Europa de Sud‑Est, delegația Republicii Moldova a prezentat provocările întâmpinate de avocații moldoveni în implementarea standardelor Convenției Europene pentru Protecția Profesiei de Avocat și a directivelor europene privind exercitarea profesiei de avocat, evidențiind impactul inteligenței artificiale asupra profesiei de avocat și a evidențiat demersurile Uniunii Avocaților pentru consolidarea mecanismelor disciplinare și a formării continue. În a doua parte a zilei, discuțiile s-au concentrat pe armonizarea pozițiilor barourilor din Bulgaria, Cipru, Grecia, Moldova și România în forurile avocațiale internaționale, cu accent pe elaborarea unei strategii regionale unificate. Partea finală a lucrărilor a analizat oportunitatea semnării unui acord de parteneriat regional.
Participanții au apreciat semnarea Convenției privind protecția profesiei de avocat, ca fiind drept o realizare majoră, în care avocații europeni reprezentați în CCBE au avut o participare esențială.
Discuțiile au vizat aspecte de interes comun pentru avocații din țările sud-est europene cum sunt: presiunile existente în țările din regiune asupra secretului profesional, riscurile identificării avocatului cu clientul său, necesitatea protecției privilegiului avocat-client, etica utilizării inteligenței artificiale în exercitarea profesiei de avocat și necesității organizării formării avocaților în acest domeniu, problematica asistenței judiciare din oficiu, participanții subliniind necesitatea unei reacții regionale unitare, bazate pe solidaritate și colaborare.
Delegația Republicii Moldova a susținut necesitatea cooperării regionale prin constituirea unui grup de lucru al barourilor naționale din sud-estul Europei, care să aibă ca principale scopuri comunicarea eficientă între organizațiile din țările membre, informarea reciprocă rapidă asupra unor evenimente cu impact asupra profesiei de avocat, schimbul de experiență și de bune practici în domeniile de interes și organizarea de activități comune de formare cu privire la acestea, pentru consolidarea poziției avocaților din Europa de Sud-Est pe plan internațional.
Participarea Uniunii Avocaților din Republica Moldova la reuniunea de la București a confirmat atitudinea fermă a profesiei de avocat din Republica Moldova față de valorile europene, și anume independența și demnitatea profesiei de avocat, precum și responsabilitatea față de justițiabili.
Uniunea Avocaților va continua să promoveze standarde ridicate de exercitare a profesiei de avocat, în beneficiul cetățenilor și al sistemului de justiție din Republica Moldova.





