Uniunea Avocaților din Republica Moldova, prezentă la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene
În zilele de 9–10 noiembrie 2026, a avut loc Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, cu genericul „Raportul de extindere 2026: avansarea negocierilor de aderare la UE prin reforme, dialog, transparență și coeziune socială”.
Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment de domnul avocat Anatolie BARBACAR, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.
Ediția din acest an a reunit două platforme importante de integrare europeană: Conferința anuală a Biroului pentru Integrare Europeană, desfășurată în prima zi, și cea de-a XII-a ediție a Forumului de Integrare Europeană, organizată în cea de-a doua zi de Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).
Lucrările evenimentului au fost consacrate analizării progreselor înregistrate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, în contextul Pachetului de extindere 2026, precum și identificării priorităților și soluțiilor pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Discuțiile au vizat reformele necesare, consolidarea dialogului instituțional, transparența procesului decizional și promovarea coeziunii sociale.


La eveniment au participat reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, ai instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre, ai corpului diplomatic, societății civile, mediului academic, autorităților publice locale, mediului de afaceri și ai presei.
Evenimentul a reunit peste 760 de participanți și peste 60 de vorbitori din mai mult de 27 de țări. Printre vorbitori s-a numărat și domnul avocat, maestru Vadim VIERU.



Uniunea Avocaților din Republica Moldova susține promovarea valorilor europene, consolidarea statului de drept și garantarea independenței justiției, subliniind rolul esențial al profesiei de avocat în realizarea reformelor și în dezvoltarea unui sistem de justiție conform standardelor europene.