Noutați
28.01.2023
Îndemnăm avocații să participe la o nouă ediție a sondajului „Reformarea justiției și combaterea corupției” pentru anul 2022 în rândul avocaților la nivel național, care va fi efectuat la comanda CRJM de către Asociația Obștească Centrul de Analiză şi Investigații în Sociologie, Politologie şi Psihologie „CIVIS”. Compania sociologică planifică să efectueze chestionarea în perioada martie – februarie 2023.
28.01.2023
Informație privind ieșirea Ucrainei din Convenția cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală
26.01.2023
Astăzi, la sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova a avut loc o ședință de lucru în contextul noului Program de țară de cooperare dintre Republica Moldova și UNICEF pentru anii 2023-2027, în cadrul căreia s-a discutat despre viitoarea cooperare între UNICEF și Uniunii Avocaților în domeniul
20.01.2023
Următorul pas spre desființarea statului de drept în Republica Moldova.
19.01.2023
Astăzi la sediul Uniunii Avocaților a avut loc o ședință de lucru la care au participat:
Șeful misiunii COE, dl. William Massolin;
17.01.2023
Prin prezentul Vă comunicăm despre schimbarea IBAN al Casei Naționale de Asigurări Sociale (a se vedea linkul https://cnas.gov.md/print.php?l=ro&idc=360&id=6114 ).
28.01.2022
La 26 ianuarie 2022, Doamna Marialena Tsirli, grefierul Curții Europene a Drepturilor Omului, a expediat în adresa Uniunii Avocaților o scrisoare privind modificarea termenului de depunere a unei cereri la Curte.
21.01.2022
Consiliul Uniunii Avocaților a înaintat către Parlamentul RM o adresă, prin care a solicitat retragerea amendamentului depus de deputatul Stamate Olesea înregistrat cu OS nr. 58 din 22.12.2021 la proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, nr. 245 din 17.09.2021.
19.01.2022
Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, nr. 02-01/17.01.2022 din data de 17 ianuarie 2022 s-a decis:
12.01.2022
Consiliul Europei a expediat în adresa Uniunii Avocaților invitație la un atelier de lucru cu privire la aplicarea măsurilor preventive neprivative de libertate pentru actorii din domeniul justiției penale din Republica Moldova.
19.01.2021
Pe adresa electronică a Uniunii Avocaților, a parvenit o adresare din partea Ministerului Justiției prin care anunță despre elaborarea proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Codului administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018
18.01.2021
Consiliul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, în ședința extraordinară din 15 ianuarie 2021, a hotărât extinderea termenului depunerii cererilor la concursul pentru alegerea membrilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, până la 26 ianuarie 2021.
18.01.2021
La 15 ianuarie 2021 Consiliul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, în ședință extraordinară a hotărât extinderea termenului depunerii cererilor la concursul pentru alegerea membrilor Comisiei Speciale
18.01.2021
Pe adresa electronică a Uniunii Avocaților, a parvenit un demers a Curții Constituționale prin care se solicită avizul UARM asupra sesizărilor nr. 196g/2020 și nr. 223g/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din art. 571 alin. (3) din Codul de procedură penală și din art. 293 alin. (6) din Codul de procedură penală.
06.01.2021
Am aflat cu adâncă durere în suflet că s-a înălțat la ceruri neobositul și modestul, patriotul acestui neam, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.
05.01.2021
Vă propunem spre consultare Proiectul Strategiei de Comunicare
23.01.2020
În urma numeroaselor adresări şi solicitări argumentate din partea Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 1260-XV cu privire la avocatură va fi retras din Legislativ.
21.01.2020
În urma modificărilor efectuate la Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice garantată de stat, Consiliul Naţional de Asistenţă Juridică Garantată de stat a decis asupra majorării cuantumul unităţii convenţionale în baza căreia sunt remuneraţi avocaţii din cadrul CNAJGS, de la 30 lei la 40 lei. Totodată, pentru acordarea asistenţei juridice calificate în două sau mai multe cauze în aceeaşi zi, remunerarea pentru cauzele suplimentare va fi de 100% din suma stabilită pentru fiecare din aceste cauze, însă cu respectarea principiului de nu mai mult de cinci cauze pe zi.
13.01.2020
Asociația ”Decanilor și Veteranilor ai Avocaturii din Republica Moldova” are deosebita plăcere să Vă invite să participaţi la data de 15 ianuarie 2020, ora 15:00, pe adresa, mun. Chișinău, str. Kiev 5, of. 3,
11.01.2020
Reuniți la cea de-a III-a sesiune a Congresului Avocaţilor din Republica Moldova, la 13 decembrie 2019, avocații delegați au discutat și supus votului, inițiativa de majorare a taxei cu privire la examinarea dosarului persoanelor care se regăsesc în prevederile articolului 10 alin.(2) din Legea 1260-xv cu privire la avocatură,
31.01.2019
Cu ocazia aniversării, Vă adresăm sincere urări de sănătate și fericire, împliniri frumoase, răbdare, precum și apreciere înaltă a eforturilor depuse, pentru ducerea la îndeplinire a proiectelor propuse.
30.01.2019
La 28 decembrie 2018 prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 216 au fost aprobate Indicațiile metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției.
29.01.2019
Un grup 40 de avocați și-au asumat responsabilitate civică și educațională în cadrul Proiectului ”Educație Juridică - Cultivarea respectului pentru lege în rândul tinerei generații” inițiat de judecătorul Cristi Danileț din România.
28.01.2019
Vă comunicăm că pentru ziua de 22.02.2019 este stabilită Adunarea Generală a membrelor Asociației, cu următoarea ordine de zi:
25.01.2019
Stimați avocați și stagiari,
Vă invităm la Seminarul cu tema: "Clauzele abuzive" organizat de Centrul de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților.
25.01.2019
Vă invităm la Seminarul cu tema: "Măsurile preventive în procesul penal", organizat de Centrul de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților în parteneriat cu ”Amnesty International Moldova” în cadrul Clubului Avocaților al AIM.
22.01.2019
IREX Europa, organizație civică din Franța, și partener național al Fondului Ucrainean pentru Femei pune în aplicare o inițiativă care își propune să sprijine și să consolideze abilitățile de advocacy la femeile tinere
18.01.2019
Stimate Avocate/Avocați, Vă invităm să participați la atelierul de lucru
UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIONALE ÎN ACTIVITATEA PROFESIONALĂ A FEMEILOR AVOCATE
09.01.2019
Uniunea Avocaților din Republica Moldova vă aduce la cunoștință că potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.555/25 din data de 27 noiembrie 2018 s-a dispus specializarea sediilor Judecătoriei Chișinău începând cu data de 01 ianuarie 2019
03.01.2019
Scopul general al funcției: Contribuie la comunicarea eficientă a Uniunii Avocaților (UARM) cu mijloacele de informare în masă, publicul larg, precum și realizarea activităților de protocol din cadrul entității.
Tip de angajare: pe perioadă nedeterminată.
Condițiile de participare la concurs:
02.01.2019
Uniunea Avocaților prelungește concursul de angajare în postul de secretar/secretară pentru Centrul de Instruire a Avocaților.
02.01.2019
Potrivit Regulamentul cu privire la achiziția de bunuri, lucrări și servicii pentru necesitățile Uniunii Avocaților din Republica Moldova și în conformitate cu hotărârea Consiliului Uniunii Avocaților nr. UA/C/18/183 din 22 decembrie 2018,
Uniunea Avocaților din Republica Moldova anunță concursul de selectare a doi avocați în calitate de membri în componența grupului de lucru pentru achiziții.
26.01.2018
Uniunea Avocaților din Republica Moldova anunță organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului Regulamentului Centrului de Instruire a Avocaților.
26.01.2018
Asociația Tinerilor Avocați din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova este beneficiar al proiectului din cadrul Programului de stagiu Eastern Partnership Civil Society Fellowship 2017, coordonat de avocata stagiar Olga Diaconu, membră a ATA.
22.01.2018
La data de 18 ianuarie 2018, la sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova a avut loc masa rotundă organizată de către Uniune în colaborare cu Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor și Misiunea Consilierilor de Nivel Înalt a Uniunii Europene.
22.01.2018
Cinci membri ai Consiliului Uniunii Avocaților și Președintele Emanoil Ploșniță au avut o întrevedere de lucru cu dl Pim Alberts, consultat internațional în domeniul implementării Cadrului Internațional de Excelență Judecătorească.
19.01.2018
Uniunea Avocaților din Republica Moldova anunță concurs de selectare a unui număr de până la 5 avocați pentru a participa la training de formare pentru formatori (training of trainers – ToT) în cadrul Programului HELP al Consiliului Europei. Cursul se va desfășura în perioada 6-7 februarie 2018 la Chișinău.
12.01.2018
Domnul Emanoil PLOȘNIȚA, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, a semnat Carta interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților, împreună cu Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Procurorilor.
03.01.2018
Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii în Moldova (ABA ROLI Moldova) anunță demararea celei de-a doua ediții a Programului ABA ROLI Moldova pentru Tinerii din Profesiile Juridice.
1 - 50 din 73