La 1 decembrie 2016, s-a produs un eveniment important pentru membrii Avocaturii din Moldova: inaugurarea noului sediu al Uniunii Avocaților. Chiar dacă presa a ignorat invitația de participare, evenimentul a decurs cât se poate de bine și organizat. Ne-au onorat cu prezența lor distinși oaspeți din sistemul judiciar, printre care s-au aflat și au rostit cuvinte de felicitare și de bun augur actualul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase, ministrul justiției Vladimir Cebotari, șeful Direcțieii profesii și servicii juridice Lilian Deliu, directorul Centrului Național Anticorupție Viorel Chetraru, avocatul poporului Mihai Cotorobai, președintele Judecătoriei sectorului Rișcani Oleg Melniciuc, președintele Uniunii Executorilor Roman Talmaci, reprezentantul Departamentului Instituții Penitenciare.
Ne bucurăm mult că am dus la bun sfârșit un proiect important. Dar înainte de a ne exprima bucuria, vrem să le mulțumim tuturor avocaților pentru idee și pentru contribuții de cotizare; să-i transmitem alese cuvinte de mulțumire dlui Gheorghe Amihalachioaie, fostul președinte al Uniunii Avocaților, care a știut să păstreze bine banii adunați, sume care, evident, puteau fi cheltuite pentru proiecte de scurtă durată și cu însemnătate de etapă; mulțumirile noastre se îndreaptă și spre Consiliul Uniunii din perioada în care s-a decis, prin votul domniilor lor, procurarea edificiului de pe strada București și conform căreia s-a început acest proiect. În componența acelui Consiliu intrau avocații: M.Lupu, O.Mancevschii, C.Tanase, V.Gribincea, N.Molosag, A.Istrate, B.Lichii, regretatul E.Revenco, S.Covalenco,N.Lozan, I.Dumitran, N.Rosca, T.Osoianu, E.Digore, V.Turcan, O.Cazac, D.Popescu, P. Munteanu.
În speranța că activitatea avocaturii va fi mai ușoară, vă asigurăm de transparență în luarea deciziilor și vom ține ușile acestui edificiu, păstrător de istorie mereu deschise pentru fiecare avocat. Ne-am dori ca, peste ani, acest edificiu să devină un centru de apreciere a marilor valori umane ale avocaturii și de cultură juridică din acest areal.