Prima pagină  »  Noutați
COMUNICAT
27.03.2018

Tinerii avocați și avocați stagiari au fost instruiți despre managementul timpului, strategia și tactica negocierilor, discursul public, lucru în grup, comunicarea dintre avocat și client, managementul conflictului și multe altele. În calitate de traineri au fost invitați Ilie Dercaci și Alexandru Bordea.

Cu un cuvânt de salut la training a participat dl. Emanoil Ploșnița, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Președintele a apreciat tematicile training-ului, calitatea prestației formatorilor și a îndemnat tinerii să se implice în procesele de autoadministrare a Uniunii Avocaților și în activitatea viitorului Centru de Instruire. 

Evenimentul a fost organizat de către Asociația Tinerilor Avocați din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (ATA) cu suportul Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii în Moldova (ABA ROLI Moldova).  

Training-ul a avut loc în perioada 23-25 martie 2018 în Chișinău și are drept scop consolidarea capacităților de lideri a tinerilor avocați și avocați stagiari și dezvoltarea unui plan de acțiuni pentru implementarea obiectivelor strategice ale Asociației Tinerilor Avocați din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

ATA își propune să organizeze și alte trening-uri cu orientare de dezvoltare personală necesare pentru o activitate de avocat cât mai eficientă.

Asociația Tinerilor Avocați