Prima pagină  »  Noutați
INFO masa rotundă din 18.03.2016_Codul Deontologic al avocaților
22.03.2016

La 18.03.2016, în incinta hotelului Jazz, Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ), împreună cu ABA ROLI și în strânsă cooperare cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova, au organizat o Masă Rotundă cu discuții de specialitate pe marginea modificărilor Codului Deontologic al avocaților din Republica Moldova.


Pe lângă necesitatea dezbaterilor publice pe marginea proiectului Codului Deontologic, discuțiile din 18.03.2016 au fost prilejuite și de posibilitatea prezentării și discutării comentariilor la propunerile de modificare a acestui document făcute grupului de lucru de dl Erich Joester, avocat și fost președinte al Baroului Hanseatic al Avocaților din landul Federal Bremen, RFG, propuneri pe care le puteți găsi mai jos (Aviz Codul Deontologic).

În cadrul discuțiilor pe marginea reglementărilor profesionale – acestea bucurându-se de un interes sporit printre avocații care au avut o prezenţă mare la Masa Rotunda. Pe lângă expunerea opiniilor, a sugestiilor dar și în luările de atitudine ale avocaților, s-a reiterat importanța drepturilor și libertăților fundamentale din care fac parte libertatea de exercitare a profesiei și libertatea de opinie, de relevanță primordială pentru exercitarea adecvată a profesiei de avocat drepturi care pot fi restricționate doar în interes general obligatoriu, dar și atunci, astfel de restricții nu pot fi discriminatorii și disproporționale pentru a nu aduce atingere neîntemeiată valorilor fundamentale pe care se bazează activitatea de avocat, cum ar fi: independența, confidențialitatea și interzicerea conflictului de interese. Toate acestea pot fi consolidate printr-un set de reglementări deontologice clare care ar contribui la sporirea încrederii în sistem si în actul de justiție. Or, avocatul este organul justiției care veghează asupra respectării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale într-o societate care se vrea a fi democratică și bazată pe principiile statului de drept. În calitate de reprezentanți ai unei profesii independente, libere, avocații sunt cei care trebuie să intervină și să se angajeze pentru menținerea și dezvoltarea statului de drept, iar existența unui Cod Deontologic al avocaților urmează să vină în sprijinul acestor deziderate în activitatea de avocat.

Materiale ataşate