Avocata Cristina Sultan, realeasă Președinta Comisiei pentru Etică și Disciplină
În anul 2023, Congresul ordinar al avocaților a ales 6 membri ai Comisiei pentru Etică și Disciplină, iar alți 5 membri au fost aleși în cadrul Adunărilor Generale ale Barourilor de avocați din Chișinău, Cahul, Comrat și Bălți.
La data de 18 decembrie 2023, a fost aleasă Președinta Comisiei pentru Etică și Disciplină, doamna avocat Cristina SULTAN, pentru un mandat de 2 ani.
La data de 20 ianuarie 2026, doamna avocat Cristina SULTAN a fost realeasă în funcția de Președintă a Comisiei pentru Etică și Disciplină, pentru un nou mandat de 2 ani.

Uniunea Avocaților din Republica Moldova o felicită pe Președinta Comisiei pentru Etică și Disciplină, doamna avocat Cristina SULTAN, și îi urează mult succes și rezultate remarcabile în exercitarea mandatului.
Cu respect,
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova
avocat Anatolie BARBACAR