COMUNICAT
În ziua de 7 octombrie 2022, Directorul Centrului de Instruire a Avocaților, doamna Nina LOZAN a avut deosebita plăcere și onoare să reprezinte Uniunea Avocaților din Republica Moldova la evenimentul de lansare a programului „Consolidarea cercetării, scrierii și argumentării juridice în Moldova”, program de grant pentru 3 ani, implementat de National Center for State Courts. Echipa care implementează programul va colabora cu facultățile de drept în vederea elaborării și implementării unui curs de cercetare, scriere și argumentare juridică.
Echipă NCSC va colabora de asemenea și cu Centrul de Instruire a Uniunii Avocaților pentru a susține instruirea avocaților în domeniul cercetării, scrierii și argumentării actelor juridice.
Astfel, în timpul apropiat avocații și avocații stagiari vor beneficia de cursuri de instruire organizate la Centrul de Instruire al UA.
Introducerea în planul de învățământ al facultăților de drept, predarea și învățarea cursului privind cercetarea, scrierea și argumentarea juridică vor permite studenților să dobândească abilități fundamentale de scriere și argumentare a actelor juridice iar aceștia vor accede în profesia de avocat, fiind mai bine pregătiți în acest domeniu, iar Centrul de Instruire al UA va consolida cunoștințele și profesionalismul avocaților.
Apreciem mult efortul depus de Guvernul Statelor Unite ale Americii, Ambasada SUA în Moldova și echipa Biroului Justiție Penală și Aplicarea Legii al Departamentului de Stat al SUA, colegii avocați implicați în acest program, dna Olimpia Iovu, managerul de proiect și toți cei care au contribuit la realizarea proiectului și pentru oportunitatea oferită Uniunii Avocaților de a face parte din acest program.
Dorin POPESCU,
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova