Depunerea Jurământului de către persoanele admise în profesia de avocat în urma examenelor susținute în sesiunea de toamnă 2025
Astăzi, 06 februarie 2026, persoanele admise în profesia de avocat în urma examenelor susținute în sesiunea de toamnă 2025 au depus Jurământul Avocatului, în cadrul unei ceremonii solemne organizate de Uniunea Avocaților din Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc în prezența Președintelui Uniunii Avocaților din Republica Moldova, avocat Anatolie BARBACAR, a Ministrului Justiției, domnul Vladislav COJUHARI, precum și a membrilor Consiliului Uniunii Avocaților din Republica Moldova: avocat dr. Dorin POPESCU, avocat Denis TERIOȘCHIN, avocat dr. Vladimir PALAMARCIUC și avocat maestru Angela POPIL.
La ceremonie au participat, de asemenea, Președintele Comisiei de Licențiere în profesia de avocat , avocat dr. Adrian TĂBÎRȚĂ, Decanul Baroului Nord, avocat Diana SANDULEAC, și Decanul Baroului Sud (Comrat), avocat Ruslan AHMEDOV.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor distinși invitați, printre care: Președintele de onoare al Uniunii Avocaților, avocat Gheorghe AMIHALACHIOAIE, Președinta Camerei Notariale, doamna Victoria IFTODI, Președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, domnul Roman TALMACI, Vicepreședintele Consiliului Uniunii Administratorilor Autorizați, domnul Ion POPA, precum și deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Secretar al Comisiei juridice, numiri și imunități, domnul Igor CHIRIAC.


Depunerea Jurământului Avocatului reprezintă momentul oficial de acces în profesie și o condiție indispensabilă pentru exercitarea acesteia. Prin acest act solemn, noii avocați își asumă angajamentul de a respecta normele profesionale și deontologice, de a acționa cu integritate și responsabilitate și de a contribui la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.


În mesajele adresate noilor membri ai profesiei, membrii Consiliului Uniunii Avocaților din Republica Moldova au evidențiat rolul esențial al avocatului în garantarea accesului la justiție, îndemnându-i să își exercite activitatea cu profesionalism, independență și respect față de lege, devenind repere de echilibru și corectitudine în societate.


În intervenția sa, Ministrul Justiției, Vladislav COJUHARI, i-a felicitat pe noii avocați și le-a urat succes în activitatea profesională, subliniind importanța menținerii echilibrului, a responsabilității și a conduitei etice în exercitarea profesiei.
Noii avocați au rostit jurământul în fața colegilor și a reprezentanților Uniunii Avocaților, angajându-se să își desfășoare activitatea cu bună-credință, devotament și respect față de valorile fundamentale ale statului de drept.



Uniunea Avocaților din Republica Moldova îi felicită pe noii membri ai profesiei și le adresează urări de succes, exprimând convingerea că aceștia își vor exercita profesia cu demnitate, responsabilitate și integritate, contribuind activ la consolidarea justiției și la apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor.

