În cadrul Centrului de Instruire a Avocaților a avut loc atelierul de lucru dedicat formării formatorilor în utilizarea SI e-Dosar Judiciar

În cadrul Centrului de Instruire a Avocaților a avut loc atelierul de lucru dedicat formării formatorilor în utilizarea SI e-Dosar Judiciar

Pe data de 24 iulie 2024, Centrul de Instruire a Avocaților a găzduit atelierul de lucru dedicat formării formatorilor în utilizarea Soluției Informatice e-Dosar Judiciar. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului USAID „Instanțe Judecătorești Model”.

Atelierul a oferit participanților o prezentare detaliată a funcționării soluției informatice e-Dosar Judiciar, incluzând sarcinile specifice, principiile de operare, noțiunile esențiale, structura grafică a sistemului și procesele de lucru implicate în procesarea actelor de inițiere a cauzelor și gestionarea dosarelor.

Participanții au avut ocazia să testeze practic sistemul e-Dosar, îndeplinind diverse sarcini pentru a se familiariza cu funcționalitățile acestuia. Acest exercițiu practic a fost esențial pentru a asigura o înțelegere profundă și aplicabilă a sistemului.

În perioada următoare, formatorii instruiți în cadrul acestui atelier vor preda mai departe cunoștințele acumulate avocaților din cele patru barouri teritoriale, asigurând astfel o tranziție eficientă și uniformă la utilizarea sistemului informatic e-Dosar Judiciar.

Soluția informatică e-Dosar Judiciar (SIeDJ) este parte componentă a Sistemului informațional judiciar (SIJ) și reprezintă o aplicație informatică pentru formarea și administrarea dosarului electronic judiciar cu accesul părților. Aceasta presupune automatizarea procesului de depunere a cererii de chemare în judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.