Întrevedere de lucru privind sistemul de plăți sociale și asigurări medicale aplicabil avocaților liber-profesioniști

Întrevedere de lucru privind sistemul de plăți sociale și asigurări medicale aplicabil avocaților liber-profesioniști

Astăzi, 15 decembrie 2025, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, avocat dr. Dorin Popescu, împreună cu membrul Consiliului Uniunii Avocaților, avocatul Rodion Tocan, a avut o întrevedere cu Aliona Chisari-Rurak, expert în cadrul proiectului ,,Sprijin pentru reforma justiției în Republica Moldova” , în vederea discutării viziunii avocaților asupra sistemului de plăți sociale și medicale, precum și a garanțiilor oferite liber-profesioniștilor.

În cadrul discuțiilor, părțile au abordat principalele provocări cu care se confruntă avocații în calitate de liber-profesioniști, impactul actualului cadru normativ privind contribuțiile sociale și asigurările medicale, precum și necesitatea identificării unor soluții echilibrate și sustenabile,pentru a evita majorările nejustificate a plăților la contribuțiile sociale.

Întrevederea se înscrie în procesul de consultare și analiză inițiat în vederea formulării unor propuneri și concluzii, care vor fi incluse într-un studiu dedicat acestui subiect, elaborat la solicitarea Ministerului Justiției.

Uniunea Avocaților din Republica Moldova își exprimă disponibilitatea de a contribui activ la procesul de îmbunătățire a politicilor publice care vizează exercitarea profesiilor juridice liberale și consolidarea garanțiilor sociale ale avocaților.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.