Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Lucrătorului Procuraturii

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Lucrătorului Procuraturii

Stimați Procurori și Colaboratori ai Procuraturii,

Uniunea Avocaților din Republica Moldova adresează sincere felicitări Procuraturii Republicii Moldova și tuturor procurorilor, cu ocazia Zilei Procuraturii, marcată anual la data de 29 ianuarie.

Această zi oferă prilejul de a sublinia rolul important al Procuraturii în cadrul sistemului de justiție și în consolidarea statului de drept. Prin atribuțiile sale constituționale, Procuratura contribuie la respectarea legalității, la apărarea interesului public și la garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei.

O justiție penală eficientă presupune existența unui corp de procurori profesioniști, independenți și imparțiali, care să își exercite mandatul cu responsabilitate, integritate și respect față de principiile procesului echitabil. În acest context, cooperarea loială și dialogul profesional între toate profesiile juridice reprezintă o condiție esențială pentru buna funcționare a actului de justiție.

Cu acest prilej, Uniunea Avocaților exprimă aprecierea față de activitatea procurorilor și le urează sănătate, echilibru profesional, verticalitate și succes în exercitarea misiunii lor, în beneficiul societății și al statului de drept.

La mulți ani!

Cu respect și urări de bine,

Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova
avocat Anatolie BARBACAR

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.