Modul și condițiile de înregistrare a actelor de constatare. Modelul comparativ al acestora

Modul și condițiile de înregistrare a actelor de constatare. Modelul comparativ al acestora

Stimați avocați,

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești informează că prin prevederile art.25 din Codul de executare a fost oferit persoanelor interesate dreptul de a se adresa către executorul judecătoresc pentru a constata orice fapt și stare de fapt printr-un act care are forță probantă. Faptele constatate prin actul întocmit de executorul judecătoresc pot fi utilizate ca probe în procesul de judecată și nu necesită a fi probate suplimentar, fiind valabile până la proba contrară.

Fiecare act de constatare, în vederea conservării datelor și asigurarea autenticității acestuia, se înregistrează în mod obligatoriu la UNEJ. Astfel, potrivit Regulamentului privind procedura de înregistrare a actelor de constatare a faptelor și stărilor de fapt și cerințele minime privind conținutul actului de constatare, aprobat prin Hotărârea Consiliului nr. 61 din 06.05.2021 (cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Consiliului nr.61 din 03.09.2021), în vigoare din 20.09.2021, înregistrarea actului de constatare se face în termen de cel mult 5 zile lucrătoare din data finalizării acestuia prin completarea fișei tehnice de înregistrare a acestuia în sistemul informațional. Sistemul informațional va atribui actului numărul unic de înregistrare și va genera coperta actului de constatare. Totodată, vă informăm că respectarea cerințelor la înregistrarea actelor de constatare poate fi verificată prin adresare la UNEJ cu solicitarea respectivă.

Atașat, puteți găsi modelul comparativ al actelor de constatare.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.