Reprezentanții UARM au avut o întrevedere cu reprezentanții CSSP (Centrului pentru Mediere Integrativă din Berlin)

Reprezentanții UARM au avut o întrevedere cu reprezentanții CSSP (Centrului pentru Mediere Integrativă din Berlin)

La 2 mai 2023, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Uniunii Avocaților din Republica Moldova și reprezentanții Centrului pentru Mediere Integrativă din Berlin (CSSP).

Scopul acestei întâlniri a fost identificarea principalelor nevoi și probleme ale procesului de mediere în Republica Moldova, pentru a determina modul în care CSSP își poate oferi sprijinul. În cadrul discuției a fost evidențiat rolul-cheie al avocatului în promovarea și desfășurarea procesului de mediere. Reprezentanții Uniunii Avocaților din Republica Moldova au subliniat problemele cu care se confruntă avocații în cadrul procesului de mediere, atât ca și reprezentanți ai părților, cât și în calitate de mediatori, având în vedere compatibilitatea profesiei de avocat cu cea de mediator.

Principalele direcții discutate în cadrul acestei întâlniri au inclus organizarea unor cursuri de instruire pentru avocați cu privire la negocierea, reprezentarea părților și medierea ca proces, cu scopul de a interesa părțile aflate în litigiu să recurgă la mediere pentru a facilita soluționarea conflictelor pe cale amiabilă.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.