Comunicatul UARM cu privire la precedentele periculoase pe cauzele ce au ca obiect încălcarea drepturilor de autor care crează riscuri de limitare nejustificată a accesului la justiție
Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost informată despre existența unei practici judecătorești care afectează independența profesiei de avocat și libera exercitare a acesteia.
În două cauze intentate de către reclamantul (autorul) Eugeniu XXX în dosare privind încălcarea drepturilor de autor împotriva avocaților pârâți în dosarele respective, instanțele au admis, cel puțin parțial, pretențiile reclamantului. Astfel, instanțele au sancționat avocații pentru probele prezentate în procesele de judecată pentru apărarea intereselor clienților, motivând că, în așa fel, ar fi fost încălcate drepturile de autor ale reclamantului.
Cele două cauze sunt:
1) XXX Eugeniu, XXX Martin și XXX Radu către avocatul XXX Iulian. Prin Hotărârea nr. 2-20734/2021 din 13.04.2023 a Judecătorului Judecătoriei Chișinau, sediul Centru, a fost admisă în totalitate cererea de chemare în judecată depusă de XXX Eugeniu, XXX Martin și XXX Radu către avocatul XXX Iulian privind constatarea drepturilor patrimoniale de autor prin prezentarea capturilor de ecran cu operele ce făceau obiectul acțiunii în calitate de probe, pentru apărarea intereselor clientului său. S-a dispus încasarea sumei de 8000 lei cu titlu de despăgubire și a fost obligat avocatul să publice pe cheltuiala sa, pe o sursă media de nivel republican, hotărârea judecătorească privind restabilirea drepturilor reclamanților XXX Eugeniu, XXX Martin și XXX Radu către avocatul XXX Iulian, pe o perioadă de 6 (şase) luni. https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/80c76a1d-8162-4612-85f5-0c0f62bdce03
Curtea de Apel Chișinău, prin Decizia nr. 2a-2571/23 (2-21131217-02-2a-07072023)au menținut hotărârea primei instanțe. https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/9ed1539b-c953-4512-b18a-38ea7dbb3094
La moment, cauza se află spre examinare pe rolul Curții Supreme de Justiție, dosar nr. 2ra-1731/23.
2) XXX Eugeniu către avocata XXX Elena.
Prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău (Sediul Centru) nr. 2-5061/23 din 21.06.2023 (2-23037627-12-2-14032023-1), Judecătorul a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de XXX Eugeniu către avocatul XXX Elena cu privire la constatarea încălcării drepturilor patrimoniale de autor și încasarea despăgubirii pentru fiecare drept încălcat, prin: prezentarea capturilor de ecran cu oferte comerciale a operelor ce făceau obiectul acțiunii, un compact disc cu copiile a două opere ale autorului (puse gratuit la dispoziție pe pagina web a persoanei respective), capturi de ecran de pe pagina web a persoanei respective în limba engleză cu traducere în limba română a compartimentelor cu privire la condițiile de achiziționare a cărților. Acestea au fost prezentate în calitate de probe, pentru apărarea intereselor clientului său.
Instanța a admis parțial acțiunea (apreciind că, pentru unele din probele prezentate nu era nevoie de consimțământul autorului, iar pentru altele, acestea ar fi fost necesar), dispunând încasarea de la avocata XXX Elena în beneficiul lui XXX Eugeniu a despăgubirii pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor în sumă de 3 000 (trei mii) lei.
Hotărârea a fost contestată cu apel de către avocatul XXX Elena. (https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/generate/hearing/2-23037627-02-2a-05102023/56C2AD8D-8A90-DD11-AB9B-001E0B8014EB/f38dbfc2-1243-47a4-b73e-df7c22129f30).
Conform alin. (1) art. 35 al Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură: „(1) Uniunea Avocaţilor este organul de autoadministrare al avocaţilor, din care fac parte toţi membrii barourilor din ţară, şi are sediul în municipiul Chişinău.”.
Concomitent, Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, conform alin. (2) art. 40 al legii date, „ (2) Preşedintele Uniunii Avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) reprezintă Uniunea Avocaţilor în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
[…]
e) acordă sprijin barourilor în relaţiile acestora cu autorităţile centrale şi cele locale;
f) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii avocaţilor în instanţele judecătoreşti, în organele de urmărire penală şi în autorităţile publice.”.
Prin prezenta, organul profesional al avocaţilor expune opinia sa în vederea apărării independenţei profesiei de avocat și liberei exercitări a acesteia, în vederea asigurării dreptului de acces liber la justiție și apărarea valorilor unui stat bazat principiile preeminenței dreptului.
Astfel, prezentarea de către avocați, în calitate de probe în procesul judiciar a capturilor cu prețurile practicate de către dl XXX, condițiile contractuale de vânzare-cumpărare de pe pagina web, traducerile acestora, dar și un fișier pus la dispoziția vizitatorilor site-ului în mod gratuit și liber de acces, a servit intereselor justiției și apărării drepturilor și intereselor legitime ale părții în proces.
Reclamantul a invocat că, prin prezentarea probelor fără consimțământul său, i-ar fi fost încălcat dreptul la valorificarea prin reproducere a cărților, traducerea și distribuirea ulterioară a operelor.
În acest sens, Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind drepturile de autor și drepturile conexe, prevede expres la art. 28 lit. f) că:
„Sunt permise fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata vreunei remuneraţii următoarele acţiuni:
f) utilizarea în scopul securităţii publice sau pentru a asigura derularea şi reflectarea adecvată a procedurilor parlamentare, administrative sau judiciare;”
Această prevedere legală, transpusă și în Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este în concordanță cu reglementările europene în domeniu. O prevedere identică se conține la art. 5 alin. (3) lit. (e) a Directivei nr. 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională
La fel, și în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1 din 25.04.2016 cu privire la aplicarea unor prevederi ale legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe, la pct. 78 este explicat că:
„78. În conformitate cu art.28 din lege sunt permise, fără consimţământul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele acţiuni:
[…]
f) Utilizarea în scopul securităţii publice sau pentru a asigura derularea şi reflectarea adecvată a procedurilor parlamentare, administrative sau judiciare.
Drept exemplu ar servi reproducerea operelor pentru procedura judiciară şi administrativă în volumul determinat de aceste scopuri.
[…]
Esenţa reglementării excepţiilor şi limitărilor este de a crea un echilibru dintre drepturile autorului şi interesele societăţii. Principalele motive de introducere a excepţiilor şi limitărilor ar fi îndreptate spre interesul culturii şi al artei, interesul educaţiei, interesul înfăptuirii justiţiei, informarea societăţii asupra unor evenimente sau din raţiuni umanitare.”.
Totodată, avocatul, în calitatea sa de element indispensabil al unei justiții echitabile, trebuie să dispună de independența necesară în vederea exercitării profesiei sale fără nici o imixtiune, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale clienților săi, în limita drepturilor procedurale oferite de lege.
Astfel, avocatul este în drept să acumuleze și să prezinte spre administrare probe în instanța de judecată pe care le consideră relevante și pertinente pentru susținerea poziției clientului său, valorificarea acestor drepturi fiind în concordanță cu dispozițiile art. 24 şi art. 167 ale Codului de procedură civilă.
De asemenea, art. 8 din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură stipulează că avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică calificată: „… c) reprezintă interesele lor în instanţele de judecată”, iar printre drepturile avocatului, art. 53 din legea nominalizată, fără a se limita la acestea, se menționează că avocatul are dreptul „c) să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informaţii referitoare la circumstanţele cauzei;”.
Conform art. 51 al Legii cu privire la avocatură, „În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei de avocat şi Codului deontologic al avocatului. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să coordoneze această poziţie cu nimeni, în afară de client.”.
Art. 54 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, obligă avocatul „a) să pledeze pentru liberul acces la justiţie, pentru un proces echitabil realizat într-un termen rezonabil;” și „d) să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului;”.
Nu mai puțin important de remarcat este și art. 26 al Constituției Republicii Moldova, „Dreptul la apărare”, conform căruia:
„(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”.
Totodată, la art. 3031 din Cod penal, este instituită răspunderea penală amestecul, sub orice formă, în activitatea avocatului sau a avocatului stagiar cu scopul de a împiedica reprezentarea și/sau apărarea clientului.
Astfel, utilizarea de către avocat, în cadrul unui proces judiciar, a unor extrase sau capturi de ecran, traduse conform cerințelor legislației procedurale civile pentru a fi admisibile în fața instanței, realizată în exercitarea profesiei de avocat, reprezintă aplicarea legală a căilor permise de lege pentru asigurarea dreptului de acces liber la justiție prin intermediul unui avocat, chiar dacă aceste probe sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală.
Atunci când avocatul consideră că aceste probe sunt relevante pentru susținerea poziției legale a clientului său într-un proces de judecată, utilizarea lor urmărește scopul derulării procedurilor judiciare în limitele legii. Admiterea sau respingerea acestor capturi de ecran în calitate de mijloace de probe ține de competența instanței de judecată investite cu soluționarea litigiului.
Acțiunile avocaților, descrise mai sus și realizate în cadrul exercitării profesiei de avocat, se încadrează în genurile de asistență juridică calificată prevăzute de Legea cu privire la avocatură și cad sub incidența art. 28 din Legea nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în vigoare până la data de 09 octombrie 2022) ale cărei prevederi au fost transpuse în în art. 51 din Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Conform art. 5 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime. (2) Nici unei persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență a legislației, de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare.”
Menționăm că, în Hotărârea Judecătoriei Chișinău (Sediul Centru) nr. 2-5061/23 din 21.06.2023 (2-23037627-12-2-14032023-1), pentru o parte de probe, a admis argumentul avocatului că nu era necesar consimțământul autorului pentru prezentarea probelor, iar pentru altă parte din probe, a reținut prezentarea ilegală a acestora, în lipsa consimțământului autorului, fără a argumenta o asemenea poziție.
Totodată, această practică judiciară reprezintă un precedent periculos nu doar pentru cauzele ce au ca obiect încălcarea drepturilor de autor. Or, dezvoltarea comerțului electronic presupune o multitudine de cauze în care părțile prezintă capturi de ecran, inclusiv cu oferte comerciale sau condiții contractuale. Admiterea că, prezentarea acestor înscrisuri poate fi efectuată de către o parte în proces, doar cu acordul celeilalte, ar limita nejustificat accesul la justiției al persoanelor.
Pornind de la cele mentionate mai sus, îndemnăm judecătorii să aplice uniform și corectă a legislației privind drepturile de autor și la curmarea ingerințelor în activitatea profesională a avocaților de apărare a drepturilor clienților.
Cu respect,
Avocat, dr. Dorin POPESCU
Președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova
ANEXE:
Răspunsul CSM aplicare corectă a legislației privind dreptul de autor