Ghidul de accedere în profesia de avocat

Ghidul de accedere în profesia de avocat

Astăzi, 23 aprilie 2024, la sediul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, în cadrul Centrului de Instruire a Avocaților, a avut loc evenimentul cu tema “Ghidul de accedere în profesia de avocat”, dedicat avocaților stagiari care intenționează să participe la examenul de calificare în profesia de avocat.

La eveniment au participat domnul Adrian TĂBÎRȚĂ, Președintele Comisiei de licențiere, domnul Gheorghe VLAS, membru în Comisia de licențiere și doamna Ludmila SPÎNU, membră în Comisia de licențiere.

În cadrul evenimentului au fost discutate următoarele subiecte:

  • Informații privind dobândirea calității de avocat și pregătirea profesională continuă;
  • Informații privind admiterea la examenul de stagiu profesional și realizarea stagiului profesional;
  • Informații privind admiterea la stagiul profesional și efectuarea stagiului profesional;
  • Informații privind examenul de calificare în profesia de avocat.

Totodată, avocații stagiari au soluționat spețe la disciplinele generale și speciale care fac parte din tematica care va sta la baza subiectelor, întrebărilor şi speţelor pentru examenul de calificare în profesia de avocat.

În încheierea evenimentului, membrii Comisiei de licențiere au răspuns la întrebările adresate de avocații stagiari și au venit cu recomandări pentru susținerea examenului de admitere în profesia de avocat.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.